Consultanță gratuită: 0726.383.588
(Luni-Vineri între orele 9.30-14.30)

PRIMA PAGINĂ | TARIFE - SERVICII | ÎNTREBĂRI FRECVENTE | CONTACT

Întrebări frecvente

Cum comand serviciile de transfer video de pe casete VHS, S-VHS, VHS-C sau mini DV pe DVD?
Dacă locuiți în Timișoara, aduceți casetele la biroul nostru (str. Vasile Alecsandri nr. 3, ap. 1) sau dați-ne un telefon dacă doriți mai multe informații (0726.383.588), în intervalul: L-V, între orele 9.30 și 14.30. Dacă nu locuiți în Timișoara vă rugăm să luați legătura cu noi telefonic pentru a stabili detaliile legate de preluarea comenzii dvs. și de expedierea casetelor prin curier rapid.

Cât timp durează să finalizați o comandă?
Timpul necesar pentru captarea, prelucrarea video și transferarea pe DVD depinde de numărul de ore de material video pe care doriți să-l transferăm și de numărul de comenzi care sunt deja în derulare.
În momentul în care doriți să lansați comanda vă vom putea spune un termen estimativ de finalizare a comenzii dvs.

Ce fel de suporturi media folosiți pentru transferul casetelor?
Materialul captat poate fi transferat pe CD, DVD sau pe suporturi de stocare externe (stick usb, card de memorie, hard disk extern).

De ce DVD-urile sunt mai bune decât casetele pentru stocarea/păstrarea materialelor video?
Pentru că DVD-urile sunt mult mai puțin sensibile la factorii din mediul în care se păstrează. DVD-urile nu se degradează chiar dacă le rulați de 1000 de ori! Este însă important ca acestea să fie păstrate departe de surse de umezeală și să evitați atingerea și zgârierea suprafeței inferioare. DVD-urile sunt mult mai simplu de stocat și pot fi rulate pe laptopuri sau PC-uri dotate cu unitate DVD sau în aparate care se conectează la TV și care, contrar aparatelor VHS, sunt ieftine și se găsesc în toate magazinele cu electronice.

Cum pot fi sigur că DVD-ul creat de dvs. este compatibil cu DVD playerul meu?
Orice DVD player ce se găsește în comerț trebuie să fie în măsură să ruleze discuri DVD-R și DVD-R DL (Dual Layer). Nu este exclus ca unele aparate vechi (produse înainte de anul 2005) să aibă probleme în redarea anumitor discuri DVD-R. În acest caz extrem de rar, dacă se constată că discurile nu funcționează în aparatul dvs., vă vom inscripționa materialul video pe un alt brand de DVD-R. Discurile DVD-R DL au ieșit pe piață la jumătatea anului 2004, așadar DVD playere produse înainte de lansarea discurilor respective nu sunt în măsură să le ruleze. Dacă aveți un aparat foarte vechi și ați constatat că are probleme cu rularea anumitor discuri, este indicat să consultați manualul de instrucțiuni al aparatului sau să verificați tipurile de discuri pe care le suportă accesând siteul http://www.videohelp.com/dvdplayers

DVD-urile pe care le faceți pot fi rulate și în laptop / computer?
Da, cu condiția ca laptopul sau computerul să aibă unitate DVD și să aveți instalat un software pentru rularea DVD-urilor. Puteți găsi o mulțime de playere software gratuite pe internet. Recomandăm VLC Player http://www.videolan.org/vlc/